|
|
Programul Liturgic
|
- Sâmbătă: 6 iulie
⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 7 iulie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33; glas 2 → Duminica a 3-a după Rusalii (Despre grijile vieții) → Sfânta Mare Muceniță Chiriachi → Sfântul Cuvios Toma din Maleon → Sfântul Mucenic Evanghel
|
|
|
|
|
|
|
Cuvântul al II-lea, la Sfântul Apostol Pavel
Sfântul Ioan Gură de Aur
|
Ce este omul, cât este de mare nobleţea firii omeneşti şi cât de în stare de virtute este flinta aceasta, a arătat-o, mai mult decât toti oamenii, Pavel. De la început, dar şi acum, stă cu strălucită voce împotriva tuturor acelora care defăimează firea omenească; ia apărarea lui Hristos, îndeamnă la virtute, închide gurile neruşinate ale hulitorilor şi arată că nu-i mare deosebire între îngeri şi oameni, dacă voim să luăm aminte de noi înşine.
|
Pavel n-a avut altă fire, n-a avut alt suflet, n-a locuit în altă lume; a trăit pe acelaşi pământ şi în aceleaşi ţinuturi ca şi noi; a fost crescut sub aceleaşi legi şi datini; cu toate acestea, a depăşit pe toţi oamenii tuturor timpurilor. Unde sunt cei care spun că virtutea e grea, şi viciul uşor? Pavel le stă împotrivă, spunându-le: „necazul de acum trecător şi uşor ne aduce slavă veşnică mai presus de măsură”. Dacă necazurile sunt uşoare, cu atât mai mult patimile.
|
|
|
|
|
|
|
Duminica a 2-a după Rusalii
Sfântul Nicolae Velimirovici
|
De ce se grăbesc atât de mult oamenii în zilele noastre ? Ca să-şi vadă cât mai repede strădaniile încununate de succes! Iar succesul vine, şi se duce, şi lasă în urmă o umbră de tristeţe.
|
|
De ce se grăbesc atât de mult fiii oamenilor în zilele noastre ? Ca să culeagă cât mai repede roadele muncii lor. Iar roadele vin, trec, şi în urma lor rămâne o umbră de amărăciune.
|
|
Vine moartea, şi oamenii noştri mor cu ochii la trecut: la succesul lor pe care lumea 1-a uitat, la recolta de roade care au putrezit. Mor, şi odată cu ei moare şi ultima urmă a strădaniilor şi a împlinirilor lor. Vin alţii care, la fel, seamănă şi ei în mare grabă; la fel strâng roadele şi le mănâncă, şi ies cu mâinile goale din acesta lume.
|
Aşa stau lucrurile cu oamenii. Dar la Dumnezeu e altfel. Văzând ce deosebire este între lucrul lor şi al lui Dumnezeu, oamenii spun: „La moara lui Dumnezeu macini încet, dar bine”. Dar poate că Dumnezeu lucrează încet într-o generaţie, în întregul istoriei însă nu lucrează încet. Adesea seamănă într-o generaţie şi culege în alta; generaţia în care Dumnezeu seamănă zice că Dumnezeu lucrează foarte încet, pe când cea în care Dumnezeu culege zice că Dumnezeu lucrează foarte repede. La noi oamenii, recolta se strânge repede, mult mai repede decât ţine anevoioasa arare, semănare, plivire, aşteptare, îngrijorare.
|
|
|
|
|
2% din impozitul pe venit
|
|
|
Ne puteți sprijini prin redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit. Sumele strânse sunt folosite pentru plata facturilor curente și susținerea financiară.
|
Formularele se găsesc și la biserică și se pot lăsa la pangar pentru a fi depuse ulterior la ANAF.
|
|
Vă mulțumim pentru sprijin!
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|