|
|
|
|
Programul Liturgic
|
- Luni: 20 iulie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Sfântul și slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul
- Duminică: 26 iulie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Romani 15, 1-7; Ev. Matei 9, 27-35; glas 6 → Duminica a 7-a după Rusalii (Vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum); → Sfântul Sfințit Mucenic Ermolae; → Sfânta Muceniță Paraschevi din Roma; → Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
|
|
|
|
|
S-a citit la strană:
|
|
Cum să ne pregătim pentru o spovedanie adevărată
Este necesar să ne pregătim pe îndelete în vederea unei spovedanii mântuitoare. 1) Ferm convins de necesitatea acestei Sfinte Taine, mergi şi te spovedeşte, dar nu ca şi când ar fi ceva inedit în viaţa ta sau o simplă tradiţie, ci susţinut de credinţa sinceră că pentru tine, păcătosul, este singura cale spre mântuire. Şovăiala te ţine încă printre cei osândiţi şi lipsiţi de milostivirea lui Dumnezeu. Dacă nu intri în acest spital, sufletul tău nu-şi va recăpăta sănătatea şi vei rămâne aşa cum eşti: bolnav şi tulburat. Nu vei intra în împărăţia cerurilor decât prin uşa pocăinţei.
|
|
|
|
|
|
Predică la Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul
|
Dumnezeu face ce zice omul! Creştinii nu mai au ameninţări, ci fericiri iar Testament înseamnă Legământ. Primul legământ a fost legământul lui Dumnezeu cu Avraam: „Te voi înmulţi ca nisipul mării, ca frunza copacilor, ca iarba pământului”. Al doilea legământ Dumnezeu l-a făcut cu noi, poporul creştinesc, cu noi, Biserica Lui, pentru care S-a răstignit.
|
|
De aceea, în Noul Testament nu mai sunt ameninţări: dacă nu o să faci aşa, o să ţi se întâmple aşa şi aşa.
|
|
În Noul Testament sunt Fericiri: „fericiţi făcătorii de pace”; „fericiţi cei săraci cu duhul...”, adică cei conştienţi de păcătoşenia lor şi de valoarea sufletului lor; „fericiţi cei milostivi...”.
|
În Noul Testament totul este pozitiv, nu negativ. Cele 10 porunci erau făcute aşa: „Să nu ucizi”, „Să nu furi”, „Să nu desfrânezi”. În Noul Testament, Dumnezeu stă cu mâinile întinse şi aşteaptă pe fiii Lui, adică pe noi, oamenii, să luăm din bunătăţile Lui, care sunt nenumărate, care sunt nepreţuite.
|
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|