|
|
Programul Liturgic
|
- Luni: 3 mai
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Sfintele Paști
- Marți: 4 mai
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Sfintele Paști
- Vineri: 7 mai
⁞ 07:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Izvorul Tămăduirii
- Duminică: 9 mai
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Fapte 5, 12-20; Ev. Ioan 20, 19-31; glas 1, voscr. 1 → Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) → Sfântul Proroc Isaia → Sfântul Mucenic Hristofor
|
|
|
|
|
|
Sfântul Ioan Gură de Aur
|
|
|
|
De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.
|
De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi.[...]
|
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici
|
|
|
Raiul s-a deschis din nou N-ati auzit oare? Oare încă n-ati auzit că Raiul s-a deschis din nou? Nu raiul pe pămânl: ci în cer. Nu sub vremi ci în veşnicie! Şi ca în acest Rai ne-trecător au fost întâmpinaţi de un călcător de lege de un tâlhar si de un sărac: Adam cel călcător de lege, tâlharul de pe cruce şi săracul Lazăr. Hristos a înviat şi prin învierca Sa a deschis por-ţile Raiului celui ceresc fiilor lui Adam. Şi mul-ţi au intrat deja în acest Rai care nu va pieri şi din care nu va mai fi izgonire. Dacă aţi auzit, dar sunteţi încă apăsaţi de frica de moarte, e ca şi când nici n-aţi fi auzit. Dacă aţi auzit această ves-te bună şi aţi primit-o în inima voastra/ atunci şi învierea voastră, adică trezirea la viaţă...[...]
|
|
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|