|
|
Programul Liturgic
|
- Luni: 19 iulie
⁞ 18:00 – PRIVEGHERE: Vecernia, Litia și Utrenia
- Marți: 20 iulie
⁞ 08:00 – Ceasurile și Sfânta Liturghie → Sfântul Slăvitul Proroc Ilie Tesviteanul (hram)
- Duminică: 25 iulie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Romani 10, 1-10; Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1; glas 4, voscr. 5 → Duminica a 5-a după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei) → Adormirea Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu → Sfinţii Părinţi de la Sinodul al V-lea Ecumenic → Sfintele Cuvioase Olimpiada și Eupraxia
|
|
|
|
|
|
|
Sfântul Sofronie Saharov
|
|
Oricât de bună ar fi şoseaua, şoferul tot mereu trebuie să regleze mersul automobilului: să schimbe viteza, să modifice puţin direcţia sau să se întoarcă ş.a.m.d. Aşa şi cu viaţa noastră: deşi înaintea noastră drumul ne este însemnat de Părinţi, de Apostoli şi de însuşi Hristos, totuşi mereu suntem nevoiţi să ne ţinem maşina pe acea linie care trebuie ţinută, pentru a nimeri ţelul nostru de pe urmă.
|
Şi iată astăzi vreau să spun fraţilor şi surorilor nou veniţi că nu în cantitatea cunoştinţelor stă puterea mântuirii, ci în chipul vieţii: aspectul, nu gnostic, ci etic al vieţii noastre – iată ce ne mântuieşte. Mântuieşte acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci, când la Cina cea de Taină a spus: Să vă iubiţi unul pe altul. Aceasta nu înseamnă că noi suntem împotriva oricăror cunoştinţe. [...]
|
|
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|