|
|
Programul Liturgic
|
- Sâmbătă: 6 noiembrie
⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 7 noiembrie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie
→ Ap. Efeseni 2, 14-22; Ev. Luca 8, 41-56; glas 3, voscr. 9
→ Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)
→ Sfinții 33 de Mucenici din Melitina
→ Sfântul Cuvios Lazăr din Muntele Galisiei
⁞ 18:00 – PRIVEGHERE: Vecernia, Litia și Utrenia
→ Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri
|
|
|
|
|
|
Părintele Efrem de la Serai (stânga)
alături de Părintele Efrem din Arizona
|
|
|
Sufletele nu tind singure, de la sine, spre unirea cu Dumnezeu, căci sufletul nu poate să se pocăiască prin propriile puteri, ci noi, ca persoane, ne putem pocăi păstrând armonia dintre suflet şi trup, prin Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Căci Dumnezeiasca Liturghie nu este doar pentru sufletele mântuite. Aceasta ar fi fost fără sens. Sufletele mântuite nu au nevoie de Dumnezeiasca Liturghie, acestea sunt deja în Rai. Noi, fiindcă nu cunoaştem întotdeauna care suflete simt mântuite şi care nu, le pomenim pe toate la Dumnezeiasca Liturghie; bineînţeles că o parte dintre cele pomenite pot fi în iad. Pomenim în general pe creştinii ortodocşi ce au trăit în pocăinţă.
|
|
|
|
Era cândva un ucenic în ascultare la Bătrânul său, iar acest ucenic, după adormirea sa, fusese condamnat la iad datorită gravelor sale neascultări. Bătrânul, aflat în stare de extaz şi de răpire, peregrina în ceruri, căutându-şi ucenicul. Însă nu l-a găsit. Atunci a cerut Mântuitorului Hristos să îl ducă şi la iad. S-a dus bătrânul în duh şi la iad şi l-a văzut pe ucenicul său într-un mare chin. Era adâncit în foc şi pucioasă până la gât. Îi spuse: „Fiule, aici te-a adus neascultarea ta?”. Ucenicul răspunse: „Da, ce contează?! La urma urmei, stau mai bine decât alţii, căci mă sprijin cu picioarele pe un episcop ce este mai afundat decât mine”.
|
|
|
|
|
|
Ne povestea Părintele nostru[1], că un om ajunsese până la vârsta de optzeci de ani şi trăia undeva în Detroit, extrem de bogat în cele lumeşti, dar nespovedit de-a lungul vieţii sale, cu multe păcate grele. Făcuse el şi unele milostenii, dar acestea din nesfârşitele lui bogăţii. Părintele nostru s-a dus la el acasă şi a văzut covoare şi tapiserii persane, lucrate de mână, de simţeai că te afunzi în ele, atât de moi şi de înalte erau, zece, cincisprezece centimetri. Părintele i-a vorbit şi a fost profund mişcat, s-a sfâşiat pur şi simplu sufleteşte din pricina remuşcărilor şi s-a spovedit. Ne zicea Părintele: „Mă miram, din ce motiv acest om dur, cu inimă de piatră, şi care nu plânsese vreodată în viaţa sa, acum a plâns neîncetat, mai mult de două ore, fără întrerupere.
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului.
Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|