|
|
Programul Liturgic
|
- Marți: 5 aprilie
⁞ 18:00 – Sfântul Maslu
- Miercuri: 6 aprilie
⁞ 18:00 – Denia Canonului Mare
- Vineri: 8 aprilie
⁞ 18:00 – Denia Acatistului Bunei Vestiri
- Sâmbătă: 9 aprilie
⁞ 08:00 – Ceasurile, Sfânta Liturghie și Parastas ⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 10 aprilie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Evrei 9, 11-14; Galateni 3, 23-29; Ev. Marcu 10, 32-45; Luca 7, 36-50; glas 1, voscr. 9 → Duminica a 5-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca) → Sfinții Mucenici Terentie, Pompei, African, Maxim și Dima ⁞ 18:00 – Vecernia și Litia → Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica
|
|
|
|
|
|
|
|
|
“Duminica de azi e închinată pomenirii Sfântului nostru Părinte Ioan, scriitorul Scării. Şi nici nu e nevoie să mai spunem de ce este acest aşezământ în Sfânta Biserică. Sfântul Post a fost rânduit nu numai pentru curăţirea noastră, ci şi pentru întărirea noastră în bine – nu doar pentru a pune început bun, ci si pentru a ne mişca mai departe pe calea spre desăvârşire. Astfel, iată, pentru ca nu cumva careva, după ce s-a ostenit puţin în săvârşirea binelui sau a dus o vreme viaţă creştinească, să creadă că a făcut deja totul sau că a ajuns departe în calea spre desăvârşire, fiecăruia dintre noi i se aduce aminte de Sfântul Ioan Scărarul, aşa încât, amintindu-ne de el, să ne zugrăvim în minte sfânta lui Scară şi, măsurând cu ea ostenelile noastre, să putem hotărnici mai limpede cât din cale am străbătut şi cât ne-a mai rămas."[...]
|
|
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|