|
|
Programul Liturgic
|
|
- Vineri: 17 noiembrie
⁞ 18:00 – Sfântul Maslu
- Sâmbătă: 18 noiembrie
⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 19 noiembrie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie
→ Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21; glas 7, voscr. 2
→ Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)
→ Sfântul Proroc Avdie
→ Sfântul Mucenic Varlaam
|
|
|
|
|
|
|
|
Când a cerut cineva lui Hristos: care este prima poruncă a Legii?, Hristos a zis că a iubi pe Dumnezeu – parafrazez – din tot ce ai, din tot ce ești. Și El, Hristos, S-a grăbit să pună și a doua poruncă care este asemenea primei: și a iubi pe aproapele ca însuți pe tine. Cele două porunci nici nu se găsesc împreună în cele zece, ci prima este din cele zece, și a doua, din altă carte, din cartea Leviticului, și se dă într-alt context. Dar Hristos le-a împreunat pe amândouă. Și amândouă se rezumă la un cuvânt: dragoste. Și în afară de dragoste nici nu este nimic, nici nu se explică nimic.
Pentru a răspunde acuma întrebării: de ce ne iubește Dumnezeu atâta?
Fiindcă Dumnezeu nu are dragoste, El este Dragoste! Dumnezeu – imi vine să zic mai departe – nu are atribute, nu are nimic, este Tot ce este, Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este bogăție, Dumnezeu este cunoaștere. Înțelegeți că ceea ce ai, poți să pierzi sau se poate schimba. Asta se întamplă la noi, îl iubim pe aproapele că-i deștept, că-i mai frumos, că… Iubim pentru că… Daca se urâțește, sau dacă văd că este mai prost decât credeam, sau mai știu eu ce, încep să nu-l mai iubesc, sau pur și simplu pentru că începe să mă enerveze cu niște chestii de-ale lui. De ce? Fiindcă eu am dragoste, dacă am, dar Dumnezeu este, și n-ar putea s-o piardă, decât dacă ar disparea El însuși. Și a fi este, în Dumnezeu, este al firii [Sale]. Asta este. Și relația [lui Dumnezeu] cu oricine și orice este relația dragostei; zic oricine și orice, că ori cu persoane în chipul și asemanarea Lui, ori cu făptura mai mult sau mai puțin vie, să zicem – și cu pietrele, și cu toate, Dumnezeu are o gingășie care provine din dragoste.
|
|
|
|
|
|
|
Părintele Nicolae Steinhardt
|
|
|
|
Predicatorii aceştia ai idealismului se recrutează de cele mai multe ori dintre ghiftuiţii şi îmbuibaţii lumii. Pe deplin lămurit, este că nu au citit parabola samarineannlui milostiv şi că nu se pricep să facă distincţie între necesar şi exces. Una este lăcomia, alta este strictul necesar vieţii. Au dreptate cât priveşte gândul după delicateturi şi răsfăţuri, nu însă când e vorba de pâine. Ni se pomeneşte de înfrânare şi ascetism, dar se pierde din vedere că ascetismul e treabă voluntară; când e impus nu de un imbold lăuntric ci de o situaţie obiectivă exterioară, el îşi pierde orice merit soteriologic.
In sfârşit, cei pe care i-aş numi falşii idealişti mai dau dovadă că nu cunosc învăţătura lui Hristos. Hristos ce a făcut, ce a provăduit? A înmulţit pâinile şi peştii, a prefăcut apa în vin. Intotdeauna Domnul şi-a manifestat grija pentru nevoia de pâine a oamenilor. I-a apărat pe apostoli când, fiindcă le era foame, au smuls spicele de grâu în zi de sabat (Matei 12, 1 şi urm.) A socotit că bine au făcut David şi însoţitorii lui când, flămânzind, au intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele lui Abiadar arhiereul, şi au mâncat pâinile punerii înainte pe care nu se cuvenea să le mănânce decât preoţii (Marcu 2, 25-26). A săturat cu pâine o dată patru mii de bărbaţi şi altă dată cinci mii, motivând minunea săvârşită astfel: „Milă îmi este de mulţime că sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce; şi să-i slobozesc nu voiesc, ca să nu se istovească pe drum” (Matei 15, 32).
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului.
Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|
