|
|
|
Programul Liturgic
|
- Luni: 17 iunie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Sfânta Treime
- Sâmbătă: 22 iunie
⁞ 08:00 – Ceasurile și Sfânta Liturghie → Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești ⁞ 18:00 – Vecernia și Litia
- Duminică: 23 iunie
⁞ 08:00 – Utrenia și Sfânta Liturghie → Ap. Evrei 11, 33-40; 12, 1-2; Ev. Matei 10, 32-33; 37-38 și 19, 27-30 (Urmarea lui Hristos); glas 8 → Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) → Sfânta Muceniță Agripina → Sfântul Sfințit Mucenic Aristocle preotul ⁞ 18:00 – Vecernia și Litia → Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
|
|
|
|
|
|
|
Duminica Cincizecimii
Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei Mănăstiri Vatoped
Mare este, fraților, praznicul de azi, care reprezintă o răsfrângere a praznicului Cincizecimii. Biserica noastră ne provoacă și ne cheamă să cinstim a treia Persoană a Sfintei Treimi, pe Preasfântul Duh, Carele de la Tatăl purcede, și nu numai să cercetăm despre dumnezeirea Sfântului Duh, ci și să ne desfătăm de aceasta, care este un lucru de necontestat în Biserică.
|
Duhul Sfânt, ca a treia Persoană a Sfintei Treimi, este egal cu Tatăl și cu Fiul, adică deoființă, potrivit expresiei teologice, iar noi venim să ne desfătăm mai ales de roadele și foloasele Sfântului Duh, iar acestea nu sunt altele decât Sfinții noștri.
|
|
|
|
|
|
|
Cuvânt la Sfânta Treime
Părintele Petroniu Tănase
Întreaga viață creștină se desfășoară sub binecuvântarea Sfintei Treimi. Pruncul nou născut este botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; tinerii sunt cununați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh; la sfârșitul vieții pământești, groapa se pecetluiește în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.
|
La sculare, la masă, la culcare, la începutul lucrului, ori de câte ori ne facem cruce, ne închinăm în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. La biserică, preotul începe și sfârșește Sfânta Liturghie și toate slujbele bisericești binecuvântând în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh...
|
|
|
Sfânta Treime
Părintele Sofronie Saharov
"Dogma Sfintei Treimi are legătură cu viața noastră, de vreme ce omul este zidit după chipul și spre asemănarea lui Dumnezeu. Care este legătura noastră cu Dumnezeu? Persoana ipostas. Tatăl trăiește în Fiul și întru Duhul Sfânt, Fiul trăiește întru Tatăl și întru Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt trăiește întru Tatăl și întru Fiul. Această unime nu anulează atributele ipostatice speciale ale persoanelor."
|
"Și noi am fost zidiți ca persoane pentru a avea comuniune cu Dumnezeu treimic. Înăuntrul nostru există principiul personal. După păcat am devenit indivizi, entități egoiste, dar acum, uniți de Hristos, Cel ce lucrează şi activează în noi principiul ipostatic, devenim iarăși persoane adevărate. Dumnezeu trăiește în noi și noi în El. Noi Îl iubim pe Dumnezeu și pe toți oamenii. Expresia persoanei lui Dumnezeu este dragostea Sa care a coborât până la iad, iar expresia persoanei noastre este dragostea noastră, care iarăși coboară până la iad prin micșorarea de sine și prin lepădarea de sine."
|
|
|
|
2% din impozitul pe venit
|
|
|
Ne puteți sprijini prin redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit. Sumele strânse sunt folosite pentru plata facturilor curente și susținerea financiară.
|
Formularele se găsesc și la biserică și se pot lăsa la pangar pentru a fi depuse ulterior la ANAF.
|
|
Vă mulțumim pentru sprijin!
|
|
|
|
|
Recomand o stare de prezență continuă
Părintele Arsenie Papacioc
|
Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieții, de problemele cărărilor vieții, ale unuia și ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului. Este o stare de absență, de întunecare. Dacă un om nu moare de pe poziția de trăire, de înălțare, de steag, toată creația suferă. Noi trăim într-o mare unitate, toată creația lui Dumnezeu este o unitate. Dacă ne despărțim de marea unitate, suntem pe poziție de anulare, de auto anulare. Deci, recomand o poziție de trăire. Pentru că tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Și starea de rugăciune înseamnă o stare de prezență.
|
Nu există nicio pierdere (oricare ar fi) mai mare ca pierderea timpului. Astăzi, da, astăzi, nu mâine, fă ceva din făgăduințele tale.
|
|
|
|
Grup Whatsapp: cereți detalii la biserică
|
|
|
|
|
|
|